Mircea Muthu

Homo balcanicus

 

Homo balcanicus

Abstract: The study outlines the complex typology of homo balcanicus, presented as an intermediary figure between the Orient and the Occident. His characteristics are explained within the convergence of geographical, ethnical, political and cultural factors. 

Keywords: The Balkans; Romania; Homo balcanicus; Byzantinism; national identity

 

Sintagma generică homo balcanicus trimite, in majoritatea cazurilor, la o tară descriptivă si categorială. Este ca si cum categoria aceasta, redevabilă prin contanimare partială omului bizantin, se intinde ca un elastic peste realităti si ideologii variate iar finalitatea acestui proces este, in chip paradoxal, una de autonegare. De la o particularizare geo-politică, proiectată pe o situatie de destin si cu circumscriere precumpănitor etică homo balcanicus se incarcă si cu o seamă de atribute străine de el, ca să se intoarcă, iarăsi, ca un bumerang, crucificand astfel arealul de origine. Conotatiile in bună măsură negative fac parte, de altfel, dintr-o stereotipizare a termenului de balcanism ce, "creată si importată din Occident a fost complet asimilată"1 de mentalitatea vestică si, prin ricoseu, de aceea sud-est europeană. Dincolo insă de poncife cu accente incriminatorii există cu sigurantă un arhetip comportamental, cu numeroase concretizări de ordin tipologic si simbolic. Astfel, tipul tragic, inteleptul, parvenitul sau haiducul- analizate de noi din unghi comparativ- alcătuiesc tot atatea variabile, forme de manifestare reflectate cu acuratete in imaginarul literar-artistic din sud-est2. Altele, precum levantinul, clericul, militarul, convertitul, intelectualul s. a. amplifică, vom vedea, evantaiul antropos-ului, deductibil din explorarea istorică si prelucrarea functională. Omul balcanic trimite de fapt la o lume diversificată etnic si cu o structură de panopticum, in functie de starea modelului bizantin si apoi a Turcocratiei in accelerată pierdere de viteză in veacul al XIX-lea. Există, cu alte cuvinte, cateva coagulări determinate structural si functional pe palierul duratei lungi, după cum o anumită perioadă istorică adaugă, subliniază sau reduce spectrul obtinut astfel prin decantări succesive.
Un prin termen de referintă rămane omul bizantin in alcătuirea sa cvadruplă, descrisă magistral de către Nicolae Iorga. Convergenta mostenirii intelectuale hellenice si a legislatiei romane (sub forma conceptiei greco-romane despre statul civilizat) in spiritul autocratic de extractie orientală prin intermediul crestinismului in cheie ortodoxă specifică formula Imperiului Roman de Răsărit dar si corelatul său, adică omul bizantin, in fiinta căruia se regăsesc, desigur alchimizate, cele patru straturi. E vorba de ideea romană, respectiv constiinta dreptului roman, institutiile militare s. a., credinta ortodoxă, in perimetrul căreia "gloria Domnului" se suprapunea peste "gloria impăratului", orientalismul din mentalitatea adesea tranzactională si din fastul ceremonial, in sfarsit, elenismul ce universalizează limba greacă si impune ideea de ordine (taxis) ca element fundamental al conceptiei bizantine despre lume. Componentele vor fi diferit accentuate in geografia umană a Imperiului, elenismul de pildă n-a exercitat aceeasi influentă in toate epocile din mileniul bizantin, după cum modelele romane au supravietuit in anumite segmente din corpul social si au dispărut din altele3. Spectroscopia lui Nicolae Iorga rămane exemplară si pentru că ilustrează ceea ce, tot el a numit, "forma de universalitate", deschisă prin excelentă, a Bizantului. Bizantinologia modernă simplifică intr-un fel desenul, sustinand că omul bizantin- ca locuitor avant la date al casei comune a Europei- e "o sinteză răsăriteano-apuseană ilustrand in chip fascinant un model de umanitate in aproximarea căruia intră surse dintre cele mai diverse, dinăuntru si dinafara ortodoxiei"4. Oricum, Bizantul care a fost, după momentul Alexandru Macedon si apoi după Roma, cea de-a treia fortă unificatoare a lumii sud-est europene a precipitat, prin transformări succesive, in fiinta omului balcanic, determinată in bună măsură de următoarea fortă unificatoare- Imperiul Otoman. Mostenind, mai exact, structura cvadruplă a modelului constantinopolitan omul balcanic si, prin extrapolare, sud-est european "participă prin toată structura sa etnică, mentală si sufletească la mai multe nationalităti"5. Profilul acestuia va primi insă conture apăsate - si, e locul s-o spunem, distorsionat receptate de către mentalitatea occidentală - o dată cu slăbirea conceptiilor teocentrice si, in consecintă, cu inceputul procesului de laicizare a gandirii. in gandirea bizantină "istoria umanitătii" de după venirea lui Hristos e una singură: "ea e domnia Harului (charis), opusă domniei Legii (nomos) si ilustrată de oameni care impărtăsesc credinta in Dumnezeu si care, după tronurile ingerilor, alcătuiesc impărătia lui Dumnezeu"6. Iată de ce normele de comportare din Apophtegmata patrum sau din Hristoitia lui Nicodim Arghioritul erau strict reglementate după Scripturi si Sfintii Părinti. Numeroasele hristoitii cu circulatie apocrifă pană in epoca lui Anton Pann incorporau un ansamblu de reguli de convietuire crestină in esentă. incepand insă cu Turcocratia din veacurile XVII si XVIII, deci culminand cu fanariotismul, iesirea de sub autoritatea cenzurii divine a condus la coabitarea sentimentelor de cuvenit si necuvenit. Astfel, "respectarea exterioară a conventiilor devine o problemă detasată de convingerile interioare si sub conditia mentinerii aparentelor totul incepe a fi ingăduit"7. Mai mult, in conditiile opresiunii turcesti, devenită seculară, produsul uman al acestei mutatii isi construieste o adevărată filosofie a supravietuirii. De aici, aparitia - intr-o diversitate tipologică - a asa-numitului homo duplex, cel mai adesea cu o alcătuire de hibrid si comportament duplicitar. El reiterează, pană la degradeu si caricatură tragică, exercitiul diplomatic bizantin, constitutiv de altfel unui Imperiu cu frontierele mereu amenintate. Spatiul dominat de Semilună, devenit adiabatic, amplifică această structură umană alogenă, care a făcut să curgă atata cerneală critică, extrapolată la intreaga categorie de om balcanic. Un exemplu definitoriu este, aici, levantinul. Avand o descendentă incertă (greco-turco-, sau arabo-occidentală), plurilingv, functionar iscusit si intermediar priceput levantinul isi apropriază, dramatic adesea, zonele de trecere sau de clivaj religios si cultural. Iată descrierea levantinului, antologic realizată de către Ivo Andrić in Cronică din Travnik. Confesiunea doctorului Cologna e, de fapt, un autoportret: "Asta-i soarta omului din Levant, căci el e la poussičre humaine, pulbere umană vanturată intre Orient si Occident, care nu apartine nici unuia nici altuia, dar e călcată in picioare si de unul si de celălalt. Sunt oameni care stiu o sumedenie de limbi, dar nici una nu-i a lor, care se inchină la două altare, dar in fata niciunuia nu ingenunchează cu toată fiinta. Sunt victimele fatalei risipiri a oamenilor despărtiti in crestini si păgani; vesnic tălmăcitori si vesnic mijlocitori care poartă insă in ei o imensă cantitate de echivoc si dubiu; buni cunoscători ai Orientului si Occidentului, ai obiceiurilor si datinilor; dar dispretuiti si suspectati deopotrivă si aici si dincolo. Lor li s-ar potrivi cuvintele pe care le-a scris acum sase veacuri marele Djalal al-Din, Djalal Al-Din Rumi: Da, e fasia nesigură intre mare si uscat, osandită la zbucium si vesnică miscare. O a treia lume in care s-a grămădit tot blestemul din pricina despărtirii pămantului in două lumi"8 etc. Rememorăm, de asemenea, acest veritabil trenoď rostit de Hasan in capodopera lui Meąa Selimović, Dervisul si moartea: "Trăim la o răscruce dintre lumi, la un hotar intre popoare, in calea tuturor, vesnic vinovati in ochii cuiva. Deasupra noastră se sparg talazurile istoriei. Ne-am săturat de atata silnicii si am prefăcut necazul in virtute: am ajuns nobili prin sfidare"9. Există insă si celălalt versant, de astă dată comportamental - consecintă a stării lui intre - intr-o descriere acidă si, in acelasi timp, simpatetică: "Mostenesc trandăveala din Orient, iar gustul de viată usoară din Occident; nu se grăbesc niciodată, căci viata se grăbeste; nu-i interesează ce le rezervă ziua de maine, căci va veni ce e sortit să vie, si totul depinde prea putin de ei; sunt alături numai la nevoie, de aceea nici nu le plac să fie des impreună; nu prea se incred in nimeni, dar cel mai usor e să păcălesti cu o vorbă frumoasă; nu arată ca niste eroi, dar cel mai greu e să-i sperii cu amenintări; mult timp nu le pasă de nimic, le e totuna ce se intamplă in jurul lor, ca apoi dintr-o dată să inceapă să-i intereseze totul, să răvăsească si să intoarcă totul cu susul in jos, pe urmă din nou cad in picoteală, neplăcandu-le să-si amintească nimic din ceea ce s-a intamplat; se tem de schimbări, căci adesea le-au adus nenorociri, si se satură usor de un om, chiar dacă le e binefăcător. Ciudată lume, te barfeste dar tine la tine, te sărută pe obraz dar te urăste, isi bate joc de fapte nobile, dar nu le uită generatii de-a randul"10 s. a.
Paragrafele de mai sus, reproduse in extenso sunt concludente nu doar pentru imaginea levantinului cat, mai ales, pentru corecta asezare si intelegere a paradigmaticului homo duplex. Exegeza a vorbit de adoptarea nei prudentia ce, in triste imprejurări politice, a fost considerată adesea drept civism sau, invers, lipsă de constiintă. Antecedentele urcă, iarăsi, pană la lumea bizantină, autocratică. Generalul Kekaumenos indeamnă "să nu ai incredere", să inaintezi in viată "cu ochii plecati"11 s. a. adevărate maxime mereu reiterate in asa-numitele "oglinzi ale principilor" ori in sumedenia de cugetări ce concurează vechile Hristoitii. Alexandru Mavrocordat, ajuns mare Dragoman al Portii ne invată si el cum "cu ochii plecati, vom avea grijă să actionăm după imprejurări, nu vom invăta mai mult decat este necesar, nu vom spune mai mult decat ce ne poate fi folositor", in vreme ce Nicolae Voevod, in Sfaturile adresate fiului său, motivează in acest chip invătătura: "ori coroana pe cap, ori vulturii pe cadavru"12. Sanctiunea etică, prezentă intr-o vastă literatură paremiologică, traversează epocile in paralel dar si in contrapunct cu diversificarea si, respectiv, europenizarea structurilor sociale. in cea de-a doua jumătate a veacului al XVIII-lea si in secolul următor cand - asa cum enuntasem deja - inregistrăm declinul accelerat al Turcocratiei si, corelativ, ecloziunea statelor nationale parvenitul, diversificat psihologic si social, populează literalmente imaginarul literar. Spre deosebire insă de levantin comportamentul duplicitar al parvenitului a fost dublat, cum remarca incă Nicolae Iorga, de energetismul burgheziei in statu nascendi. De extractie socială de obicei modestă, intreprinzător si fără scrupule parvenitul semnifică o altă etapă in istoria "arhetipului" sud-estic. El devine produsul prin excelentă al procesului de rapidă si fortată modernizare. Bine individualizat psihologic, localizat etnic, national si social, parvenitul depăseste, geografic vorbind, agregatul balcanic, el face parte dintr-un cadru mai larg - omul sud-est european13. Desigur, nu-l epuizează pe homo duplex, doar il exemplifică prin frecventă si culoare locală (natională). Alcătuit, in general, din stări contrastante si aflate intr-un echilibru mereu instabil modelul luat in discutie este definitoriu pentru o dublă dimensiune a balcanismului - parodică si de evocare. Forme de manifestare sau, mai exact, derivate tipologice dar si simbolice sau de atitudine il constelează in polarizări semnificative. La meridianul romanesc, de pildă, in "polul plus" s-ar plasa nastratinismul (" Nastratin Hogea si posteritatea acestuia), conciliatorismul politic s. a. (cu etalonul in Heliade Rădulescu si teoria despre "echilibrul intre aniteze"), meridionalismul "disciplinat" (maiorescianul si "graeculus"-ul I. L. Caragiale sau Paul Zarifopol) etc. La "polul minus" am consemna miticismul (" Mitică, in grafia lui Caragiale), lichelismul (" turcescul "lichea") si mitocănia (" termenul "mitocan") - ultimele două comportamente caustic radiografiate de către Paul Zarifopol si nu numai14. Portretul robot al lui homo duplex ar insuma, sub raportul atitudinii, următoarele componente, cu distributie diferită in reprezentările literare: scepticism funciar, adaptibilitate cateodată absolută, hazul de necaz, tolerantă, versatilitate, comportament umoral, coabitarea stărilor contrastante, impinse uneori la limită, spirit tranzactional, amoralitate. Să reamintim faptul că trăsăturile enumerate, ce intră in alcătuirea abstractului homo duplex, sunt doar un segment din asa-zisa "mentalitate balcanică" si prin care intelegem, in acord cu Paschalis Kitromilides, nu o "uniformitate diacronică"15 ci o sumă de specificităti legate, subteran sau manifest, prin niste universalii. Peste fondul de veche romanitate s-au suprapus straturi succesive si alogene, la agregarea cărora un rol decisiv l-a avut ortodoxismul precum si aluviunile orientale, in spetă otomane. Consecinta e, notează Alexandru Dutu, "filosofia lui care s-a perpetuat pană azi si ea este cea care conferă balcanicului o mare libertate interioară, imbinată cu o mare capacitate de a pune frană dezamăgirii"16.
Omul bizantin-omul balcanic-omul sud-est european certifică, din unghi geo-istoric si la nivelul unei tipologii abstracte conceptul de  de unitate in diversitate in Europa de Sud-Est. Vorbim de "unitate" pe liniamentul schitatului homo duplex, regăsibil in comportamentul grecului, romanului, albanezului, sarbocroatului sau al bulgarului. O asemenea structură bipolară nu putea fi, nu avea cum să fie determinată doar istoric (in sensul de = conjunctural), cu toate că cele două unificări - bizantină si apoi otomană - au marcat mentalul sud-esticului. Există, după opinia noastră, cel putin patru situatii de destin sau, poate mai corect, patru repere - si ele cu alcătuire duală! - si care au "supervizat" si, respectiv, au intretinut stările contrastante din fiinta omului de aici si, corelativ, amintitul echilibru instabil din această parte a continentului. Fiecare dintre acestea traversează veacurile si isi păstrează caracterul problematic, desigur, cu distribuirile diferite de accent.
Confruntarea oriental-occidentală ar fi prima constantă, verificabilă in spectacolul străzii, in habitat, gastronomie, imbrăcăminte, obiceiuri etc. si ar fi o eroare, pentru acest spatiu cel putin, s-o reducem la raportul mult vehiculat, dintre traditie si modernitate. in cursul cercetărilor noastre am amintit, in cateva randuri, de portretul de la Rouen al printului Dimitrie Cantemir in descrierea lui Iorga sau in evocarea lui Costachi Conachi, făcută de Saint-Marc Girardin la mijlocul veacului romantic17. Adăugăm imaginea lui Ali Pasa de Ioannina, cunoscut prin eforturile sale de a-si crea, in epoca pasalacului pe care l-a condus (1788-1822), relatii diplomatice cu Europa de Vest. Imaginea sa, de hibrid răsăriteano-apusean s-a intipărit in memoria lui Byron: "este foarte gras si nu foarte inalt, dar cu o fată frumoasă; cu ochi de un albastru deschis si o barbă albă; purtarea lui este blandă, si in acelasi timp are in ea acea demnitate pe care am găsit-o in general la turci. El arată cu totul altfel decat este caracterul lui in realitate, pentru că este un tiran fără constiintă, care s-a facut vinovat de cruzimi teribile; in acelasi timp este un general atat de viteaz, incat a fost numit un Bonaparte mahomedan"18, o infătisare compozită asemănătoare etalează, pană in modernitatea secolului al XX-lea, suk-urile si bazarurile din Sarajevo (Baą Carsia), Atena (Monastiraki) sau Bucuresti (Lipscani). Această situatie a condus, mai ales in Turcocratie - care nu era sectionată in formatiuni politice bine delimitate - la o spectaculoasă permeabilizare a frontierelor culturale si, in facto, de mentalitate. Polis-ul elen si apoi bizantin devenise hibridul kômopolis ("sat-cetate"), ca si consecintă a fluctuatiei de populatie, ceea ce grăbeste osificarea sud-estului in pozitia de dublă periferialitate in raport cu vestul european dar si cu Istanbulul. Oricum, componenta oriental-occidentală, agresivă ori pe deplin asimilată este usor de reconstituit atat in durata medie cat si in cea lungă, mai mult, ea are incă o valoare de indice intr-o analiză de factură spectroscopică.
Următoarea determinantă de fundal este lizibilă in grilă crestină (ortodoxă) si anume in competitia dintre religios si laic. Dacă bizantinul Choniates tratase relatia dintre Suflet si Trup in două pledoarii succesive, in finalul Personificărilor (sec. XII) nu se va mai face o distinctie radicală ca si, mai tarziu, Dimitrie Cantemir in Divanul (1698). Disputa dintre Suflet si Trup sau dintre intelept si Lume cunoaste grade diferite : de la concilierea, in spiritul rationalismului ortodox, si pană la problematizări cu accent cazuistic evantaiul prelucrărilor de către imaginar se dovedeste foarte larg. Astfel, reflexe din acest dualism (id est = o altă expresie a "echilibrului instabil") sunt usor detectabile in literaturile sud-estice.
Am analizat de plidă modul cum, la eroii lui Panait Istrati apetenta pentru valorile terestre este contrabalansată, in paroxismul trăirii, cu revolta - de-a dreptul ascetică! - impotriva cărnii. La fel, personajele lui Gala Galaction sunt profund antinomice: temperamente aprinse, aspru cenzurate de normele eticii crestine, ele nu-si găsesc decat rareori linistea interioară. Postulările de tipul "la mijloc de Rău si Bun" (Ion Barbu) sau "nici in rai si nici in iad" (George Magheru) sunt grevate de această relatie in care vocabula intre dobandeste conotatii diferite in raport cu cele geopolitice. Nu e de mirare că, in această ordine, psihologia sud-esticului e desenată oarecum manicheic, precum in poemele lui George Magheru: "O mană făureste in intelepciune, /Iar pentru cealaltă tot e desertăciune. /Pentru o mană frumusetea-i ordine, /in cealaltă e haos si dezordine; /O mană e de marmoră de Paros/ Iar cealaltă de lut si haos" s. a. (Judecarea lui Balkaneus). Tot de aici, proiectiile moralizatoare si ingrosările caricaturale ce specifică - precum la Mateiu Caragiale - echilibrul fragil dintre sanctiunea etică si compensarea estetică in adevărate lectii de stil literar19.
Dialogul, respectiv competitia dintre Suflet si Trup urcă in timp pană in arealul bizantin unde, alături de amintitul Choniates, e citabil Philippos Monotropos (cu Dioptra, sec. XI) si altii care au instituit un gen literar sui-generis. Dar Bizantul nu clasicizează, literar vorbind, numai această dispută, el impune un dualism esential, constitutiv medievalitătii răsăritene. Aulicul si popularul, sacralul si terestrul, idealul ascetic si implicarea in viata cotidiană precipită in coabitarea hieratismului extern cu dinamica interioară. Ea este decelabilă in spatiul plastic (mozaicul, icoana) dar si in genul parenetic, precum in invătăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie20. Răceala desenului si vioiciunea cromatică, mixajul de sfant si cavaler, literatura teologică aluvionată de "pilde" profane, textele juridice (nomocanoane) permanent "miscate"de istorisiri in gramatica dreptului cutumiar21 sau contrastul dintre baza clasică si acoperisul multiplicat in arhitectura religioasă bizantină - toate acestea diversifică tiparul si-i explică, in fond, vitalitatea milenară. Desigur, aceste polarizări n-au fost preluate tale-quale de către regimul turcocratic si, in consecintă, nici de către imaginar. Dar ele au configurat un orizont de asteptare, prelungit apoi in medievalitatea intarziată si in epoca premodernă. Schematizand si mai mult, am spune că radicalul istoric (Bizantul dual), puternic institutionalizat - si sunt, aici, de reluat chestiunile privitoare la cezaropapismul răsăritean! - girează pană tarziu si structura si functionalitatea lui homo duplex.
Ultimul determinant, dedus si acesta din infătisarea de palimpest a sud-estului, este circumscris de mentalitatea rurală - o componentă fundamentală a etniilor din zonă. Obstea tărănească, asa-numitele "Romanii orientale" (Nicolae Iorga) ori zadruga slavilor de sud se revendică, in mod egal si ancestral, de la modurile de existentă cosmocentric si antropocentric. imbinarea, altfel spus, a lui natura naturans cu natura naturata, a naturii cu cultura a sublimat, printre altele, in mitul pe care l-am numit semiantropomorf si care leagă, pe această dimensiune cel putin, cele trei straturi culturale din Sud-Est: arhaic, medieval (folcloric) si modern.22 Trăind, vorba lui Lucian Blaga, "pe un pămant de cumpănă" tăranul sud-est european particularizează o ipostază umană traditională, conservatoare si in acelasi timp istorică, adaptabilă adică la "vremurile " denuntate, la noi, de către cronicari.
Cele patru repere de coloratură morfologică (Orient/ Occident), religioasă (Suflet/ Trup), istorică (Bizantul dual) si ontologică (cosmo- / antropocentrism) alcătuiesc, conjugate si articulate pană la nivelul capilarelor un ancadrament in interiorul căruia s-a născut si s-a dezvoltat acest  arhetip comportamental in fiecare dintre cele trei varste istorice - bizantină, otomană (balcanică) si modernă (sud-estică). "Omul dublu" ca si produs al unei situatii de destin colectiv specifică la nivel tipologic eternizatul parcă echilibru instabil. Asa cum fragilitatea constructiei a condus, aici, in revers, la mitizarea legendei despre Mesterul Manole, la fel, provizoratul existentei intr-un spatiu autocratic si adiabatic se reflectă in ceea ce numeam o filosofie a supravietuirii. E de subliniat apoi că, parte integrantă din această structură umană duală, eticul reglează din interior "functionarea", respectiv existenta personajului literar. La aceasta se adaugă fundalul asigurat de o impresionantă literatură paremiologică ce il circumscrie, in reiterări succesive, pe ce se cuvine in raport cu ce nu se cuvine s. a. Or, dintr-o atare perspectivă raportul dintre realizarea estetică si sanctiunea morală cunoaste diferente de grad si nu de esentă. Aceeasi atitudine leagă momente estetice si evocări diferite. Moralismul din Ciocoii vechi si noi este expus cu stangăcie din varii perspective (auctorială, naratorială etc.), mai mult, parvenitul fiind proiectat, asa cum arătasem in alt context, pe tiparul caracterului, ca un fel de universalie. La fel procedează in fond Mateiu Caragiale in Pajerele sale, fructificand rotunjimea de medalie a sonetului. in Boierul, Călugărul, Domnita sau Cronicarul accentul etic intră, prin constrangere si savantă artă, in urzeala portretului, ca in acest final din Trantorul: "il leagănă maneaua, e vesnic beat de vutcă, / Să-ncalce i-e frică, pe brate-l duc la butcă; / Dar el, ce os de Domn e si vită de-impărat, / / Ades, făr-a-si da seama, isi mangaie hangerul, / Si cand in fata mortii odată s-a aflat, / in trantorul becisnic s-a desteptat boierul".

***


Umanitatea sud-estică nu se reduce fără-ndoială la comportamentul lui homo duplex, chiar dacă acesta e recognoscibil in argumentarea sophos-ului răsăritean, in jocul diplomatică sau in practica parvenitismului. Statul centralizat oriental a facilitat dar a si impus pattern-urile de realizare umană. Ne intoarcem iarăsi la Bizant, a cărui artă "se indreaptă spre chip ca referent si centru de greutate a reprezentării"; mai mult, "individualismul constituie o altă caracteristică fundamentală a omului bizantin"23. Iată de ce sfantul si cavalerul de pildă, creati in evul mediu timpuriu ca un legatum al unei străvechi distinctii dintre sacerdotiu si imperiu24, populează literatura hagiografică, prind consistentă in epopeea Dighenis Akritas, ca să prolifereze in forme mai mult sau mai putin degradate in imaginarul modern din sud-est, incluzand aici si folclorul. Deja in epopeea amintită cavalerul apare in mai putin de patru ipostaze tipologice, anume, "akritul" (insărcinat cu paza frontierelor Imperiului), "apelatul" (provenit, de obicei, din soldatul musulman, luat prizonier si apoi increstinat), precum si omologii lor islamici - "ghazi" si "sa'alik"25. Fiecare dintre aceste forme de manifestare se revendică insă de la modelul enuntat. Investigate cu valoare categorială, elastice prin capacitatea de generalizare si concrete, in acelasi timp, prin puterea de a reprezenta un vector istoric modelele umane inlesnesc studierea comparată a tipologiilor sub raportul paralelismelor, al analogiilor sau al similitudinilor26. Acestea din urmă devin ele insele modele in măsura in care se dovedesc determinante pentru dinamica unei literaturi sau a unui grup de literaturi. Proiectia, de exemplu, a parvenitului pe ecranul caracterului, redevabil veacului al XVIII-lea, caracterizează nu numai optica lui Nicolae Filimon dar si inceputurile realismului din Grecia sau din Bulgaria. Asadar, afirmatia de plidă că "in Balcanii veacului al XVI-lea  (dar si mult după aceea - n. ns.) se mai propuneau omului ca stadii de realizare maximă fie situatia de sef spiritual (o treaptă inaltă in ierarhia ecleziastică), fie aceea de sef militar sau politic"27 e de verificat oricum prin sondarea reflexului artistic, indiferent că e vorba de cronici de "oglinzi ale principilor", mergand pană la produsul folcloric si de autor. Functionale in medievalitatea occidentală dar si in cea răsăriteană modelele umane nu le inlocuiesc pe cele vechi sau, mai corect, dacă acestea din urmă persistă isi schimbă semnul si ponderea in sistemul de relatii sociale si politice - situatii translatate in universul fictional, literar sau plastic. Se restituie, de exemplu, drumul de la "cărturar" la intelectualul propriu zis, adică spre tipul de om care compune si, mai ales, care citeste cărti nonfunctionale, ce nu răspund adică unor necesităti imediate, precum in schemele de gandire traditională. Or, problematizarea acesteia se amplifică in secolul al XVII-lea, o dată cu inceputul procesului de laicizare a gandirii. in cercetarea deja mentionată, Virgil Candea se opreste asupra tipologiei intelectualului sud-estic din veacul umanismului si pe care o fixează convingător in trei tipuri de bază, respectiv ulama ("om al condeiului"), clerul crestin si dragomanul, la care adaugă alti "agenti ai innoirii intelectuale", anume peregrinul, convertitul si renegatul28. Următoarele două secole ii aduc in prim-plan pe filosoful-patriot si pe cetătean, definitorii pentru edificarea a ceea ce s-a numit "umanismul civic" (Alexandru Dutu) in perioada de ecloziune romantică. Pe de altă parte, frecventa unor tipologii in raport cu altele este fructificată de istoria si studiul comparat al mentalitătilor in tentativa de a circumscrie o epocă sau un ciclu cultural. Renasterea l-a creat pe curtean, in vreme ce constantele - inteleptul si cavalerul - "nu au avut aceeasi infătisare de-a lungul secolelor si nici, in acelasi secol, in diversele societăti"29. in plus, structurile socio-politice aflate in descompunere creează si ele tipuri reprezentative, insă le si perpetuează pe cele vechi in degradeuri succesive. Astfel, echivalentul cavalerului din Turcocratia declinantă este, in Imperiul Habsburgic, ofiterul, iar cel al intelectualului in ipostază de dragoman, istoriograf s. a. sunt functionarul chesaro-crăiesc si artistul vienez. in Kakania lui Hasek, Hrabal sau Krleľa l-au creat pe omul fără insusiri, a cărui paradigmă o fixează Musil si o confirmă, partial, Rebreanu30. intre acesta si răsăriteanul om de prisos există destule trăsături comune si diferente specifice. Oricum, incepand cu romantismul spectrul modelelor umane s-a lărgit, s-a diversificat si ar fi desigur utopică dorinta de a-l fixa intr-o sinapsă. Realismul indeosebi l-a individualizat, atribuindu-i o stare civilă si o psihologie complexă, astfel că liniile modelului transpar uneori cu dificultate printre randurile palimpsestului. Invers, cu cat o societate este mai asezată, mai clar ierarhizată, cu atat mai rapid se limpezesc conturele modelului uman cu functie coagulantă.
in ce ne priveste, pattern-urile de mai sus interesează ca prototipuri regăsibile in toate literaturile sud-est europene, in cea romană inclusiv, si cărora examenul critic si comparativ le poate oferi o valoare de indice reprezentativ pentru ansamblul culturilor din acest areal. Nu intamplător am analizat Tipul tragic, inteleptul rătăcitor, Haiducul si Parvenitul, la care se pot adăuga, fireste, si alte modele umane, deduse din asocierea operelor pe grile comune ori numai asemănătoare. Am arătat, in altă ordine, modul cum examenul comparativ confirmă raportul, multiplu dimensionat, dintre constantă (eroul de exemplu) si variabilele sale (haiducul, carjaliul, palicarul, armatolul s. a.). Si aici memoria colectivă urmează cu strictete traseul fixat de gandirea mitică si, in acest sens, folclorul certifică adevărul că istoricitatea nu rezistă multă vreme la actiunea corozivă a mitului. intr-o conferintă din 1951, ce anticipa de altfel Aspecte ale mitului (1962), Mircea Eliade demonstra, exemplificand cu poemele sarbesti, că "pentru a se fixa in memoria colectivă, evenimentele si personajele unui episod sunt atat de modificate incat, pierzandu-si caracterul individual, regăsesc arhetipurile eterne ale mitului"31. Astfel, popularul Marko Kraljevici e croit după un tipar exemplar, el aglutinand comportamente si fapte atestate istoric. La fel se intamplă cu romanul Pintea Viteazul, cu Stanko bulgarul, cu grecul Mihalis etc. ce populează epica populară, ca să se regăsească in literaturile moderne din sud-est. Numai că, aici mai ales, fenomenul de proiectie retrospectivă sau de mitizare in baza legii formulată de Mircea Eliade coexistă cu procesul de invers, demitizator in esentă, evident in referintele sociale, nationale si tipologice in linia realismului. Or, tocmai această stare pendulară sau, mai exact, acest ritm pulsatoriu (pe care le-am depistat si in prelucrările sud-estice ale baladei despre Mesterul Manole)32 particularizează, cum spuneam, raportul dintre constantă si variabilele acesteia - un indice reprezentativ pentru toate literaturile sud-estului. Mai mult, relatia in cauză ilustrează o componentă importantă a balcanismului literar precum si, principiul, amintit si el, al unitătii in diversitate ce caracterizează arealul in cele trei varste ale sale - bizantin, turcocratic si modern. Iată, ca să mai dăm un exemplu, paradigma basileus-ului e functională pană tarziu, fie că e preluată ad litteram de literatura neogreacă, fie că e trecută prin filtrele sensibilitătilor nationale. Astfel, Stefan cel Mare e reprezentat cu atributele autokratorului; cand ridică spranceana "noroadele tac", ne spune Sadoveanu in prelungirea lui Grigore Ureche. Skanderbeg e văzut si el ca o autoritate absolută in proza istorică albaneză, in vreme ce nume răsunătoare din trecutul bulgar, sarb sau muntenegrean au infătisări monumentale, in competitie de astă dată cu imaginea, recuzată astfel, a basileului.
Exemplele pot fi multiplicate tocmai pentru că lumea sud-est europeană, diversificată etnic, a cunoscut - cum e si firesc! - numeroase prefaceri de-a lungul timpului. Relatările călătorilor, "imaginea celuilalt" din insemnările marginale dar si decantările operate de literatura modernă ne conduc la schitarea a cel putin patru nivele cu principalele corelate umane (sub raportul, in esentă, al atitudinilor fundamentale):

nivelul mitic
(inteleptul)

nivelul religios                       nivelul national
   (prelatul)                                  (eroul)

nivelul socio-istoric
(parvenitul)

Algoritmul de mai sus e fără-ndoială elastic intrucat, interferandu-se in universul imaginarului, ipostazele omului sud-est european oferă tabloul complex al unui spatiu (nu numai) cultural, puternic istoricizat si redevabil, in aceeasi măsură, unor cadre cu valoare incă paradigmatică. inteleptul Nastratin Hogea are culoare natională (ca la echivalentul său bulgar, Hităr Petăr) dar si un anume statut social, ca in prelucrarea lui Anton Pann; de asemenea, tăranul se bucură de o puternică focalizare socială dar el reprezintă si segmentul conservator si definitoriu pentru cutare natiune sud-estică. Totul depinde insă de modul in care epoca si scriitorul distribuie accentele. Studiul comparat al tipologiilor depăseste sfera criticii literare integrandu-se, prin concluziile degajate, domeniului mai generos al criticii culturale. Or, din această perspectivă intelegerea nuantată a comportamentului lui homo duplex, precum si a locului pe care il ocupă, intr-o unitate de timp, o anumită constantă umană cu variabilele tipologice respective ne restituie, cu un plus de acuratete, o forma mentis prin care ne putem redefini la acest specific meridian european.

Note

1 Maria Todorova, Balcanii si balcanismul, Humanitas, Bucuresti, 2000, p. 95.                                                    
2 Cf. Permanente literare romanesti din perspectivă comparată, Minerva, Bucuresti, p. 12-103 (cap. Tipologie).                 
3 Nicolae Iorga, Deux conférences sur la vie byzantine données en Hollande. I. L'homme byzantin, Paris, 1936, p. 7. Cf. si lucrarea noastră, Dinspre Sud-Est, Libra, Bucuresti, 1999, p. 51-65 (intre bizantinologie si balcanologie).
4 Claudia Tita-Mircea, Postfată la Omul bizantin, vol. Coordonat de Guglielmo Cavallo, Polirom, Iasi, 2000, p. 322.
5 Victor Paracostea, Balcanologia in Sud-estul si Contextul European, Buletin VI, Institutul de Studii Sud-Est Europene, Bucuresti, 1996, p. 71 si in continuare: "Fără a nega, fireste, diferenta specifică care il leagă de totalitatea membrilor natiunii in sanul căreia s-a născut si a cărei limbă o vorbeste vom constata totusi că, pe deasupra, el mai este membru - prin legături organice, ce vin dintr-o complexă si indelungată ancestratie - si al marii comunităti balcanice".
6 Cyril Mango, Sfantul in Omul bizantin, ed. cit. , p. 293-294.
7 Virgil Candea, Ratiunea dominantă, Dacia, Cluj-Napoca, 1979, p. 275: "Eliberarea de sub autoritatea cenzurei divine insemna iesirea hotărată din formula de realizare christică si comportarea trebuia de-acum să-si caute alte temeiuri, intre tentatiile hedoniste si regulile de bună cuviintă pe care vietuirea in societate incă le impunea, conservatoare".
8 Ivo Andrić, Cronică din Travnik, E.P.L.U., Bucuresti, 1967, p. 293-294.
9 Meąa Selimović, Dervisul si moartea, Univers, Bucuresti, p. 295.
10 Idem, p. 301.
11 Omul bizantin, ed. cit., p. 257.
12 Cf. Virgil Candea, op. cit., p. 279 si 280.
13 in temeiul adevărului că "geografia si geopolitica nu prezintă arii si formatii eterne" Alexandru Dutu specifica faptul că "in epoca medievală, Balcanii fuseseră o unitate clară, in timp ce in epoca modernă apare net o tendintă centrifugă" (Ideea de Europa si evolutia constiintei europene, All, Bucuresti, 1999, p. 56).
14 Cf. lucrările noastre, Literatura romană si spiritul sud-est european, Minerva, Bucuresti, 1976, p. 102-103, 141-143, 185, 191-193, 215, 232 si Paul Zarifopol intre fragment si constructie, Albatros, Bucuresti, 1982, mai ales p. 82-88.
15 Cf. studiul de referintă a lui Paschalis M. Kitromilides, Balkan Mentality: History, Legend, Imagination, tom 2, partea a II-a, 1996, pentru care "toate argumentele antropologice si psihosociale in favoarea unei mentalităti balcanice recunoscute tind să devină metafizică socială dacă nu oferă răspunsuri convingătoare la intrebarea legată de specificul balcanic" (p. 168). Vezi si Maria Todorova, op. cit., p. 280-282.
16 Alexandru Dutu, Ideea de Europa., ed. cit., p. 57 si urm.
17 Cf. Literatura romană si spiritul., ed. cit., p. 59 si 117-118 dar si in Dinspre Sud-Est, Libra, Bucuresti, 1999, p. 41.
18 Cf. Marina Marinescu, Drumuri si călători in Balcani, Fundatia Culturală Romană, Bucuresti, 2000, p. 29.
19 Cf. Literatura romană si spiritul ., ed. cit., p. 193, 214-215 s. a.
20 Idem, p. 27-55 (cap. Bizantul dincolo de moarte).
21 Cf. de pildă La marginea geometriei, ed. cit., p. 63-68 (Literatura veche si dreptul scris).
22 Cf. Permanente literare., ed. cit., p. 12-41 (Mitul semiantropomorf).
23 Guglielmo Cavallo, Introducere la Omul bizantin, ed. cit., p. 17, cu completarea semnificativă: "in chip se concentrează forta interioară, in el se exprimă individualismul imaginii".
24 Cf. Virgil Candea, Ratiunea., ed. cit., p. 295.
25 Cf. Dighenis Akritas, trad. De N.I.Pintilie si Nikos Gaidagis, Univers, Bucuresti, 1974.
26 Cf. lucrarea noastră Alchimia mileniului, ed. cit., p. 183-189 (Similitudini tipologice intre literaturile sud-est europene din secolul al XIX-lea).
27 Virgil Candea, Ratiunea., ed. cit., p. 295.
28 Idem, p. 225-327 (Intelectualul sud-est european in sec. al XVII-lea). Vezi si comentariile noastre in Alchimia mileniului, ed. cit., p. 151-158 (Umanism romanesc si sud-est european).
29 Alexandru Dutu, Modele, imagini, privelisti, Dacia, Cluj, 1979, p. 105: "inteleptul si cavalerul au apărut sub alte chipuri după Renastere si apoi, după Romantism; dar ii putem recunoaste pentru că trăsăturile dominante persistă, pană azi, cand il putem identifica pe unul sub chipul omului de stiintă, iar pe celălalt in omul care face dreptate". Cf. de asemenea Al. Dutu, Umanisti romani si cultura europeană, Minerva, Bucuresti, 1974, p.128-156 (Cavalerul, umanistul si cărturarul) si Cultura romană in civilizatia europeană modernă, Minerva, Bucuresti, 1978, p. 47-85 (Formarea filosofului si a patriotului). Vezi si comentariile noastre in La marginea geometriei, ed. cit., p. 42-47 si in Cantecul lui Leonardo, E.D.P., Bucuresti, 1995, p. 47-50.
30 Cf. lucrarea noastră Cantecul lui Leonardo, ed. cit., p. 67-72 (Europa Centrală - Europa de Sud-Est).
31 Mircea Eliade, Mit si istorie in literatura populară, in "Jurnalul literar", nr. 1, 2001.
32 Cf. Permanente., ed. cit., p. 41-61, Călcaiul lui Delacroix, ed. cit., p. 115-120 (Laptele mortii) si, mai recent, Kostandin si Doruntina, in Apostrof, nr. 7-8, 2001.