Carmen Andras

OLIVIA MANNING SI BUCURESTIUL INTERBELIC
Auto-cenzura ideologica si/sau afectiva

 

Olivia Manning and the interwar Bucharest. Ideological and/or emotional self-censorship

Abstract: The article reconsiders Olivia Manning's fictional representations of the Balkans, with a special focus on Bucharest. The main assumption is that the ideological dimension of Olivia Manning's Balkan images overwhelmes the emotional one, so that her feelings about interwar Romania are visibly censored by what she considers as politically corect for a great imperial power.

Keywords: Interwar Romania, Bucharest, Olivia Manning; self-censorship

 


Critics have mainly stressed the self-referential character of Olivia Manning's fictional representations about the Balkans (or what she was understanding as "the Balkans"), Bucharest included. Her personal frustrations were meant to justify the negativity of her attitudes towards the Romanians and their country. In my opinion, the ideological, conscious and intentional dimension of her Balkan images is more powerful than the emotional one, so that her feelings about Bucharest and its inhabitants are visibly censored by what she considers as politically correct for representative of a great imperial power. Olivia Manning's way of imagining the capital city of inter-war Romania is adjusted to the imagery built by her British predecessors who visited Romania. Most of them are deliberate images, where any sign of sensitivity, spontaneity or enthusiasm is censored by dominant pragmatic purposes.

"Mergand acum pe Calea Victoriei, lunga si pustie, Olivia Manning, alias Harriet Pringle, femeia britanica transplantata in Bucurestiul anului 1939, avea impresia ca simtea mirosul acelor zone muntoase indepartate, adus de vant; parfumul padurilor de brad unde lupii si ursii, alungati de foame, bantuiau satele la lumina zapezii. Si vantul era mai aspru decat isi putea ea imagina. Tremura si avea un sentiment de singuratate totala, in aceasta tara straina si necunoscuta (subl. n.)" .
Cele mai multe interpretari ale Trilogiei Balcanice, a carei autoare este Olivia Manning, tind sa psihanalizeze astfel de reprezentari despre Romania interbelica, perceputa de ea ca spatiu al diferentei absolute, ostila si incomprehensibila si sfarsind prin a o culpabiliza atat pentru esecurile vietii familiale , in special aventurile amoroase ale sotului la Bucuresti cat si pentru frustrarile cauzate de formatia sa conservatoare rigida ori de constitutia sa fizica neatragatoare. Inadaptabila, ostila si intoleranta, Olivia Manning ar fi proiectat asupra Romaniei imaginea propriilor temeri. Ar fi avut suficiente motive pentru a determina inchiderea tematoare in sine si predispozitiile introspective. Iata de ce, realitatea protectoare pe care autoarea - personaj si-o construise in jurul sau s-ar fi simtit asaltata si pusa in primejdie de realitatea, ce-i drept, adesea brutala, a societatii bucurestene a anilor 1939-1940, experienta ce coincide cu deceptia unei casatorii la fel de instabila si nesigura ca societatea romaneasca in mijlocul careia va fi nevoita sa traiasca. Olivia Manning insasi atrage atentia asupra caracterului fictional al operei sale, construita pe un fundament autobiografic: "Subiectul meu este pur si simplu viata asa cum am trait-o si sunt cea mai fericita cand scriu despre lucruri pe care le-am cunoscut", marturisea intr-un interviu . Aceasta nota introspectiva, autobiografica, despre care Olivia Manning a intentionat sa-si convinga cititorii si criticii, indeparteaza atentia de la implicatiile politice ale reprezentarilor sale despre Romania si romani, dimensiunea constienta intentionala ale acestora fiind insa in opinia mea, dominanta. Este o afirmatie care se bazeaza si pe experienta pe care mi-a oferit-o studiul imaginilor britanice cu privire la romani, construite pe parcursul a trei secole, imagini deliberate in care inocenta, sensibilitatea, spontaneitatea si placerea descoperirii alteritatii sunt subordonate intentiilor pragmatice, sunt adecvate unei ideologii dominante si sunt conforme unor strategii suficient de transparente. Acesta ar fi motivul suspiciunii mele in ceea ce priveste ingenuitatea Oliviei Manning si caracterul pur autoreferential al prozei sale. Cred ca intamplarea nu-si gaseste decat accidental locul in reprezentarile sale atat de contrare Romaniei, iar stereotipurile si cliseele (preluate de fapt din sfera discursurilor orientaliste si balcaniste apusene) nu ies la iveala involuntar din straturile adanci ale subconstientului, ci sunt invocate pentru a justifica atitudinea de adversitate si dispret fata de cei care vor ramane mereu straini.
Nu se putea ca o intelectuala inteligenta si rafinata precum Olivia Manning sa nu-si dea seama de implicatiile politice ale romanelor sale, lucru pe care il comenteaza istoricul Neagu Djuvara: "Circumstanta agravanta, Manning scrie in anii 1960, cand tara geme sub cea mai crunta teroare comunista. Ea acrediteaza deci, implicit, in Apus, ideea ca date fiind moravurile si ticalosia din trecut, tara-si merita soarta prezenta. Iar azi, pentru cititorul din tara prea tanar pentru a fi trait epoca, sau care a fost pana azi ferit de adevar dintr-un motiv sau altul, dintr-o data exterminarea in inchisori si la canal, injosirea si domesticirea , apoi indemnarea la emigrare a aproape intregii clase burgheze incropite in ultimii o suta de ani - fara a mai vorbi de firavele ramasite ale vechii boierimi - toate aceste trairi trecute sunt uitate, devin inexistente sau vezi Doamne !, ne-esentiale, deoarece toti acei romani din trecut erau la fel de mizerabili ca noi astazi. Acei ce sunt azi principalii vinovati de mizeria din tara si de starea de dezordine si murdarie a Bucurestilor vor fi incantati, radiosi: - ..." .
Nu voi merge atat de departe pana la a o culpabiliza pe Olivia Manning pentru marginalizarea Romaniei de catre Europa Apuseana si pentru indolenta actuala a clasei politice, si nici pana la a-i victimiza pe romani, ca fiind jertfiti pe altarul istoriei de catre forte mai presus de ei insisi. Si totusi, asemenea naratiuni de larga circulatie au posibilitatea, prin scenariile construite sau inventate de autori cu mare succes comercial, de a oferi suportul justificator al unei anumite atitudini politice, atat pentru imaginatia populara, publica cat si pentru deciziile luate in sfera politicii internationale.
Care este istoria acestei trilogii situate in spatiul balcanic? Olivia Manning, alias Harriet Pringle, l-a intalnit in vara anului 1939 pe cel care avea sa devina in curand sotul ei, Reginald Donald (Reggie) Smith, respectiv Guy Pringle in roman. Dupa un episod romantic furtunos, s-au casatorit in luna august si au plecat imediat la Bucuresti, unde el fusese numit de catre British Council ca profesor de limba engleza la Universitate. Au sosit in Romania o data cu izbucnirea celui de al doilea razboi mondial si au ramas acolo pana cand, la 30 septembrie 1940, guvernul roman a dispus plecarea din tara a tuturor cetatenilor britanici. Destinatia familiei Smith, alias Pringle, va fi Grecia. Cele treisprezece luni petrecute la Bucuresti, puse de catre autoare mai ales sub semnul aventurii amoroase a sotului ei cu voluptoasa romanca Sophie Oresanu, urmeaza de fapt cursul unor evenimente istorice dramatice care au sfasiat societatea romana si pe care Olivia Manning fie le observa din lumea sigura a balconului sau a ferestrei sale care dadea spre Calea Victoriei, fie prin comentariile prietenilor adunati in "Barul englezesc" de la Athéné Palace, printre care, Hugh Seton Watson, alias David Boyd si fiul istoricului Robert Seton Watson. Toate aceste evenimente structureaza Trilogia Balcanica, publicata intre 1960-1965 si ale carei prime doua volume (Marea sansa si Orasul decazut) se petrec in decor bucurestean. impreuna cu Trilogia Levantina, intreaga epopee este cunoscuta sub numele de Sansele razboiului, un best-seller care a cunoscut numeroase reeditari (editii luxoase de fapt) si a fost ecranizata de BBC in 1987, ca serial de televiziune, difuzat apoi si in Statele Unite.
Faptul ca naratiunea Oliviei Manning este puternic ancorata in realitatea istorica a Sud-Estului european si nu atat in drama sa interioara, il dovedeste si organizarea pe capitole a trilogiei. Fiecare volum consta din patru parti, denumite in functie de evenimentele importante ale istoriei acestui spatiu. "Asasinul", de exemplu, se refera la uciderea Prim-ministrului Armand Calinescu, in septembrie 1939. "Caderea Troiei", desi pare ca se concentreaza asupra punerii in scena de catre Guy Pringle a piesei Troilus and Cressida, face trimiteri directe la caderea Parisului, care coincide cu ziua spectacolului. "Cutremurul" are ca fundal Dictatul de la Viena, iar "Capitanul", intarirea aripei de extrema dreapta a Garzii de Fier si reabilitarea, in 1940, a parintelui sau spiritual, Corneliu Zelea Codreanu, ucis in 1938. Crizele sufletesti ale personajului Harriet Pringle, coincid astfel cu cele mai semnificative momente dramatice ale Romaniei anilor 1939-1940: asasinarea si inmormantarea lui Armand Calinescu, pedepsirea exemplara a criminalilor, prabusirea Poloniei, caderea Frantei, ultimatumul sovietic de cedare a Basarabiei si a Bucovinei de Nord, alaturarea Romaniei la Axa Roma-Berlin-Tokio, Dictatul de la Viena, abdicarea lui Carol, constituirea guvernului Antonescu-Horia Sima si proclamarea statului national legionar, fapte ce au condus la parasirea Bucurestiului de catre membrii comunitatii britanice.
Momentele esentiale ale istoriei Romaniei in perioada 1939-1940 transpar astfel din titlurile simbolice ale capitolelor, din observatiile fulgurante ale prietenilor sau din descrierea lapidara a scenelor de strada. Toate acestea sunt pentru Olivia Manning un motiv in plus de a-si teme propria siguranta si de a acuza societatea romana perceputa ca incapabila de a-si fauri istoria, o societate etichetata ca balcanica si investita cu conotatiile negative ale termenului. Mai interesanta decat datele autobiografice si cele istorice ale reprezentarii societatii romanesti in romanele Oliviei Manning, cred ca este maniera in care acestea sunt adecvate discursului general apusean privind Rasaritul sau Sud-Estul european. Spatiu de interferenta culturala, perceput insa ca loc al ciocnirii celor mai bizare influente, Romania, ca intreg Sud-Estul Europei, a devenit obiect al discursului balcanist, calchiat pe cel orientalist.
Definit de Edward Said, orientalismul "reprezinta un stil de gandire bazat pe distinctia ontologica si epistemologica intre si (de cele mai multe ori) . Astfel, un mare numar de scriitori, printre care poeti, romancieri, filosofi, analisti politici, economisti, administratori imperiali, au acceptat distinctia de baza dintre Est si Vest ca un punct de pornire pentru teorii elaborate, scrieri epice, romane, descrieri sociale, consideratii politice privind Orientul, popoarele sale, obiceiurile, , destinul sau si asa mai departe" .
Cine este atunci orientalul? El nu poate fi nimic altceva din perspectiva apuseanului, asa cum argumenteaza Edward Said, decat obiectul pasiv, inert al reprezentarilor occidentale despre Orient. El este surogatul, "un ego subteran" al subiectului cunoscator apusean, rational si superior. Barbatul este descris ca feminin, lipsit de vointa si putere, totusi ciudat de periculos prin viclenia lui. Femeia este in acelasi timp dornica sa fie dominata si, totusi, dominanta prin atractia vinovata pe care o exercita asupra barbatului apusean. Ea este exotica, voluptoasa, misterioasa, insasi imaginea orientala dominanta. in acest sens, orientalul devine imaginea esentializata si generalizata, un stereotip care tinde sa depaseasca frontierele culturale si nationale ale Orientului. Relatia foucauldiana cunoastere-putere este omniprezenta in critica lui Said. Cunoasterea si posedarea Orientului se suprapun: Orientul a devenit obiectul studiat, vazut, observat, iar subiectul este observatorul apusean. Orientul este pasiv, Apusul, agresiv. Orientalismul esentializeaza astfel o imagine a orientalului prototipic-inferior din punct de vedere biologic, inapoiat din cel cultural, mereu egal cu sine - pentru a-l descrie in termeni dominatori si sexuali. Orientul feminin asteapta pasiv dominatia Apusului rational, viril, activ .
Nu putine lucrari de istoriografie balcanica se raporteaza direct la critica orientalista a lui Edward Said, recunoscand utilitatea ei potentiala in studiul Europei Sud-Estice. Istoria conceptului Balcani (cu derivatele sale "balcanic", "balcanism", "balcanizare"), care nu mai face trimitere expresa la spatiul geografic propriu-zis, a dezvoltat in Apus legaturi subtile cu asa-zisul "tribalism" si "spirit razboinic" al societatii balcanice, legaturi pe care le analizeaza istorici precum Maria Todorova . La fel ca in retorica orientalista analizata de Said si in cea balcanista vizata de Maria Todorova, spatiul balcanic penduleaza intre imaginar si real, intre statutul de constructie mentala si cel de spatiu cu existenta spatio-temporala concreta. in schimb, daca orientalismul este metafora feminitatii si senzualitatii interzise, "ca disimulare a unei teorii a ascetismului" ,sintetizand "optiunea dorita si oferita, opusa lumii profane si prozaice a Vestului" , balcanismul este "masculin", "primitiv", "crud" si "grosolan". De asemenea, spre deosebire de orientalism, balcanismul este un concept tranzitoriu, are un continut oximoronic, hibrid, pe cat de european, pe atat de non-european, evocand etichete de tipul "semidezvoltat", "semicolonial", "semicivilizat", "semioriental". Daca reactia fata de discursul orientalist se traduce in studiile post-coloniale, cea fata de discursul balcanist nu vizeaza imperialismul conventional, ci un imperialism al cunoasterii si reprezentarii, o colonizare literara, metaforica sau imaginativa care a exploatat resursele Balcanilor pentru a-si alimenta industriile literare si de divertisment. Imperialismul imaginatiei, de care da dovada si Olivia Manning, se traduce astfel in "balcanizarea" intregului spatiu Sud-Est european, ceea ce inseamna atribuirea acestui spatiu cu conotatiile negative ale conceptului "balcanic". Spatiu de frontiera, Romania va fi tinta unui discurs britanic hibrid, care va combina elemente ale orientalismului, exotismului, balcanismului in functie de nevoile demonstratiei. La Olivia Manning, stigmatizantele semne ale identitatii orientalo-balcanice a romanilor sunt in acelasi timp semnale ale pericolelor de tot felul si ale insecuritatii. Asociata cu orientalitatea, societatea bucuresteana va fi pentru ea la fel de inselatoare, superficiala si vulgara ca femeia orientala, tot atat de irationala, indolenta si trandava, dar mai ales tot atat de imorala, singura preocupare fiind de a atrage in mrejele ei Apusul, fie doar si prin reprezentantii acestuia.
"Conventiile in Romania, declama sententios Inchape, responsabilul cu propaganda britanica in Balcani, cer aceasta aparenta necunoastere a situatiei. Moralitatea aici nu se bazeaza pe a nu face, ci pe a nu recunoaste ce se face", extinzand apoi observatiile legate de "abilitatea", "falsa inocenta" si "viclenia" tinerelor bucurestene asupra intregii societati romanesti: "Totul e foarte oriental" .
Aflat in aceeasi perioada in Romania, R. H. Bruce Lockhart incerca sa corecteze un cliseu instalat in imaginatia britanica despre asa zisa societate orientala efeminata a Bucurestiului: "Cred ca majoritatea englezilor gresesc atunci cand ii confunda pe romani cu lumea mondena a Bucurestiului. La suprafata, societatea bucuresteana este intr-un mod placut nepasatoare, usor frivola si decazuta. insa generalizarile sunt periculoase si poti sa asociezi fiecare reprezentant frivol al societatii romane cu unul sobru.
Tactul si grija la ce iti iese pe gura sunt esentiale la Bucuresti. Romanii sunt foarte sensibili. Le repugna sa fie stigmatizati ca balcanici. Ei isi privesc tara ca bastion rasaritean al civilizatiei apusene si, in multe privinte nu exagereaza" . Sunt afirmatiile unui concetatean de-al sau, pe care Olivia Manning nu le-a luat in considerare, desavarsindu-si opera de balcanizare a Romaniei. Tot ceea ce se lega in imaginatia sa de instabilitate, agresivitate, razboi, barbarie, cruzime etc. vor fi semnale ale balcanitatii, valorizate insa uneori pozitiv, ca simboluri ale unei virilitati active, rationale, stapana pe propriul destin si pe al celorlalti pe care trebuie sa-i conduca. Iata de pilda portretul lui Horia Sima, unul din putinele personaje romanesti care ii trezeste simpatie: "inainte ca cineva sa inteleaga ce se intampla, un Mercedes trase pe peron si un personaj destul de ciudat, mic si slab, isi face aparitia.
Cei din cordonul de paza isi ridicara tepeni mainile intr-un salut fascist, aspru si neromanesc, iar nou-venitul le raspunse mentinandu-si pozitia teatrala, ca intr-un vodevil balcanic, cu capul lasat pe spate, si toata lumea ii vazu fata palida, trasa si parul negru si lins.
Guy sopti:
- Cred ca e Horia Sima.
Oricine ar fi fost, era evident un intelectual si un fanatic, unul total diferit de barbatii orientali, lenesi si comozi, ce puteau fi vazuti plimbandu-se pe Calea Victoriei" .
Societatea bucuresteana a anilor 1939-1940 este perceputa de Olivia Manning ca "o lume in descompunere" , instabila si nesigura. Daca pentru alti observatori britanici contemporani cu ea, Bucurestiul era "Parisul Balcanilor", un oras civilizat si sofisticat, locul unei misterioase impletiri a influentelor care nu ii sperie, ci ii incanta, Bucurestiul Oliviei Manning este reprezentat in lumina rece a deceptiilor personale si a iminentei razboiului. Este un oras european aristocratic, de moda veche, pe cale de disparitie, dar, in acelasi timp, un oras balcanic ostil, instabil ori un oras oriental, inselator si strain de orice ii era familiar. Daca si pentru alti calatori britanici ai acelor ani, precum Patrick Leigh Fermor si Sacherverell Sitwell, Romania apare ca un taram indepartat, situat intr-un alt timp si spatiu, la Olivia Manning nu este o traire romantica a exoticului, ci este asociata cu frica si ostilitatea in fata necunoscutului si a tranzitoriului. Ea descrie lumea trecuta, aristocratica cosmopolita, asa cum o intalneste pe Calea Victoriei sau in cafenelele luxoase. Ca reprezentant al acestei lumi "fanariote apuse", Olivia Manning inventeaza, de pilda, un personaj caricatural, un asa-zis print Hadjimoscos, pe care Neagu Djuvara il identifica cu un descendent al "unei familii boieresti romane, coboratoare din marele vistier Ioan Hagi-Moscu de la sfarsitul epocii fanariote, unul dintre primii mari capitalisti ai tarii noastre" . Chiar daca era "distinsul istoric si genealogist Emanoil Hagi-Moscu", se pare ca Olivia Manning l-a antipatizat suficient de mult pentru a crea un personaj odios, afemeiat, in cautare de mancare si distractii. Nici noua burghezie care ia locul acestei aristocratii in declin, nu i se pare Oliviei Manning mai autentica, ci pseudo-europeana, o copie nereusita a modelelor apusene: "Harriet putea sa observe acum noua burghezie foarte mandra de a-si fi depasit, nu demult, originea taraneasca. Spre deosebire de inaintasii lor tarani, imbracati in culori foarte stralucitoare, barbatii purtau haine cenusii, iar femeile - negre ca la Paris, cu perle, diamante si blanuri de vulpe argintie, daca isi puteau permite" .
Dar ii repugna mai mult decat orice pe strazile Bucurestiului, multimea ofensiva de cersetori, multi dintre ei tarani dislocati din mediul lor de viata, "cersetori neprofesionisti" cum remarca ea. Fara nici o urma de compasiune sau intelegere, Olivia Manning, alias Harriet Pringle, ii stigmatizeaza pentru saracia, foamea si bolile care ii agresau simturile.
Olivia Manning iubea Bucurestiul, dar fara locuitori, de parca orasul nu ar fi fost opera lor. intr-adevar, ea a realizat descrieri admirabile: strazile scaldate in lumina si culoare, interioarele aristocratice cu nota lor de sobrietate si bun gust, cafenele luxoase, vitrinele stralucitoare etaland cele mai moderne obiecte de moda sau cele mai rafinate delicatese, parcurile cu aranjamentele florale intr-un decor teatral, Cismigiul cu chioscurile pitoresti si cu grupurile de tarani adapostindu-se acolo, odihnindu-se pe iarba ori incercand mici afaceri comerciale. Totul o incanta pana cand simte prezenta prea vie a acestora din urma in apropierea ei. Atunci se gandi: "partea proasta a prejudecatilor este aceea ca sunt, de obicei, intemeiate ... " . Si doar prejudecatile legate de romani au fost cultivate de Olivia Manning, caci numai asa ar fi putut construi aceasta imagine unilaterala, mereu egala cu sine a societatii bucurestene, unde taranii simbolizau o societate destramata si nu continuitatea traditiei rurale: "inainte de a pleca din Anglia, citise carti scrise de cei ce calatorisera in Romania, care-i creasera imaginea unor tarani veseli, cu inimi deschise, fericiti si sanatosi, ospitalieri si cu foarte mult simt muzical. intr-adevar, erau innebuniti dupa muzica. Era singura lor eliberare si se imbatau cu ea. in rest, nimic nu se mai potrivea. Taranii mureau de foame in orasul asta, figuri speriate insemnate de pelagra, ratacind in cautare de lucru sau incercand uneori, calcandu-si pe inima, sa cerseasca.
Situatia ar fi fost mai suportabila pentru ea, daca ar fi putut, ca Guy, sa-i priveasca nu numai ca pe niste victime, ci ca victime nevinovate. Adevarul era ca impartasea tot mai mult sila doamnei Drucker fata de tarani, cu cat afla mai multe despre ei; doar ca nu-i numea animale. isi tratau nevestele ca animalele; cu brutalitatea unor salbatici" . Olivia Manning nu trebuia sa mearga prea departe pentru a colectiona prejudecati; le gasea in societatea pe care o frecventa, ca de pilda la familia Drucker, comercianti evrei ce isi vedeau viata in Romania naruindu-se si, mai ales, afacerile.
Decorul bucurestean care o incanta pe scriitoarea britanica poarta toate atributele europenitatii, atata timp cat oamenii nu-i polueaza atmosfera, imaginata, regizata, de ea ca o punere in scena. Iar printre recuzitele cele mai sofisticate Olivia Manning priveste cu nesat, de parca s-ar fi etalat in fata ei bogatia placerilor interzise, voluptoasele aranjamente culinare la restaurante selecte sau la seratele stralucitoare ale unor nobile gazde, lipsite, de altfel, de orice venit.
La serata data de printesa Teodorescu, de pilda, a carei chirie la hotel i-o platea un oarecare baron Steinfeld, autoarea descrie prin privirea hamesita a printului Jakimov (intruchipare a jurnalistului Derek Patmore), "un sir de curcani fripti, cu piepturile deja taiate in felii, doua bucati de jambon gatit cu zahar ars si ananas, raci, somon, diferite preparate in aspic, fructe zaharisite, budinci sofisticate, ciorchini de struguri de sera, ananas si zmeura de toamna, toate asezate pe platouri de argint si decorate cu orhidee albe" . Cat despre oameni, Harriet Pringle se intreaba ea insasi "daca va ajunge vreodata sa-i placa" .
Astfel, dupa imaginile culinare de un extraordinar rafinamentul ornamental si de o bogatie luxurianta, inspirate de ofertele gradinii restaurant "La Pavel", urmeaza primele ei intalniri cu femeile Bucurestiului, voluptoasa si insinuanta Sophie, rivala ei "orientala" sau femeia salbatica, agresiva, precum cantareata de muzica lautareasca, Florica, pe care Ernest Latham Jr. o identifica cu Maria Tanase: "Cantand acolo, printre grasanele din public, parea un pisoi salbatic, mort de foame, scuipand inspre pisicile mari, hranite cu smantana. Muzica se stingea si vocea ei coborase intr-un fel de marait. Se ridica, rasucindu-si capul, parca de manie, strangandu-si pumnii si lovindu-si fustele, si incheie cu un alt strigat ascutit, patrunzator, de stihie, sustinut pe deasupra ropotului teribil al aplauzelor" . Cam atat intelegea Olivia Manning din Romania, caci, in rest, "Ah, e o poveste mai complicata. Stii cum sunt tarile balcanice !" asa cum o prevenea un prieten britanic.
Iar din aceasta colectie de stereotipuri imprumutate din discursurile orientaliste si balcaniste, nu putea sa lipseasca nici cel al pericolului "imperialismului invers" ce ameninta Apusul. Si cand te gandesti ca ideea i-a fost inspirata de gramezile uriase de pepeni galbeni ce-i asaltau parca simturile: "Dezgustata de acesta risipa, se simti cuprinsa de o plasmuire stranie - adunati acolo intr-o masa stralucitoare de galben si auriu, pepenii nu erau cu adevarat inerti, ci ascundeau germenii unei viclenii care, scapata de sub control, ar fi putut cuceri lumea intr-o zi" .
Cata fictiune si cata realitate exista in societatea bucuresteana reprezentata de Olivia Manning, cata corectitudine politica si cata autoreflexivitate constituie reprezentarile sale despre romani, este o problema asupra careia nici personalitati istorice sau diplomatice engleze nu reusesc sa cada de acord, experientele lor romanesti fiind total diferite. Astfel, profesorul Dennis Deletant care, in calitate de consultant BBC pentru serial, il contrazicea pe Horia Georgescu (pentru care trilogia era "un travesti al tarii mele si al oamenilor ei, peste care ea si-a varsat propriul venin" si care era revoltat in special din cauza obsedantelor imagini degradante ale cetelor de cersetori), raspunde: "Totusi, aceste experiente ale personajelor principale din cartea Oliviei Manning nu erau diferite de ceea ce am trait eu insumi in Bucuresti prin anii '60 si de ceea ce povesteau si alti britanici rezidenti in Bucuresti prin anii '30" . in schimb, Ivor Porter, care cunoscuse direct Bucurestiul anilor '30, si-a format o parere total contrara: "Daca nu esti roman, poate ca toate acestea nu au nici o importanta: stralucitoarele ei povestioare satirice scuza mijloacele. Puterea ei de observatie selectiva se exercita probabil mai putin fata de Romania si mai mult fata de Reggie Smith, care, reintors la Bucuresti insurat cu ea, a continuat sa doarma prin alte paturi ca si cum nu s-ar fi schimbat nimic. Antipatia ei fata de Romania reflecta vulnerabilitatea ei si resentimentele sale. ... Reactia mea fata de Bucuresti era cu totul diferita. ... in ce ma priveste, simteam plutind in aer o exuberanta si o bine venita lipsa de inhibitie" , marturisea Ivor Porter, cel care avea sa revina aici in 1943, ca membru in operatiunea "Autonomous", pentru a-si aduce firava contributie la rasturnarea regimului antonescian si instaurarea unui guvern de orientare pro-Aliata. Diplomatul britanic o cunoscuse personal pe Olivia Manning. El ii intelegea frustrarile, nu insa si antipatia nedisimulata fata de Romania: "Acum imi dau seama ca trebuie sa fi fost foarte singura, traind la marginea scenei romanesti, necunoscand, in afara de cativa membri ai coloniei britanice, decat pe acele femei bagacioase, cu minte putina, pe care le intalnisem printre mamele unora dintre studentele mele, si pe cativa pierde-vara desfranati pe care ii gasesti in orice capitala a lumii. Daca ofiterii romani pe care i-am cunoscut ar fi semanat catusi de putin cu filfizonii aia de ofiteri ai ei, nu ar fi supravietuit, doi ani mai tarziu, nici douazeci si patru de ore pe Frontul de rasarit. Sir Reginald Hoare, ministrul britanic la Bucuresti a atentionat Londra sa nu uite niciodata atunci cand trimit conferentiari la Bucuresti, ca romanii erau un popor foarte inteligent. Cu toate acestea, Olivia pare sa nu fi gasit nici un prieten roman, oricat de simplu, si tinde sa scrie istoria asa cum ii convine ei" .
intr-adevar, Olivia Manning nu percepe, voit sau intamplator, Romania profunda, care, oricum nu s-ar fi putut integra in tiparul discursului balcanist, intotdeauna depreciator, dar si ostil in cazul ei. Constructia ei s-ar fi naruit daca ar fi inclus in societatea bucuresteana si elitele culturale, stiintifice, politice ori diplomatice ale Bucurestiului interbelic. Europenitatea autentica a societatii romanesti nu ar mai putut fi eludata. Chiar daca in cei aproximativ 30 de ani care au trecut de la prima schita a trilogiei si pana la publicarea ei, ar fi putut sa se documenteze pentru a lumina si aceasta parte nevazuta de ea a Bucurestiului, se pare ca nu aceasta a fost intentia autoarei. Oricum, acest Bucuresti exotic, incomprehensibil si strain de orice ii era familiar britanicului, garanta un succes de public mult mai sigur. Daca a sfarsit prin a-i intelege pe romani, declaratiile sale izolate nu vor schimba cu nimic impactul pe care trilogia l-a exercitat si continua sa-l exercite asupra britanicilor. Recunostea prea tarziu, prin 1970, faptul ca "temperamentul lor (al romanilor n.n.) adaptabil, inteligent, mistic, impresionabil, i-a mentinut de-a lungul secolelor de jug turcesc. Germanii ii gaseau de neinvins si, fara indoiala, simtul ironiei si al umorului va supravietui chiar si in conditiile de austeritate impuse de socialism" . intre timp, Trilogia Balcanica ramane un simbol al hibriditatii acestui spatiu cultural si istoric, o societate patriarhala dominata si manipulata de femei, penduland intre Orient si Balcani (cu vagi urme europene), intre feminitate senzuala si virilitatea primitiva (in aceeasi masura agresive si periculoase), intre stereotipurile "mostenite" pe linie masculina de la calatorii britanici precedenti (vezi atractia vinovata a puritanului fata de femeia care i se ofera privirii in Romania si investita cu atributele orientalitatii senzuale ) si fantasmele femeii complexate fizic si prin educatia primita. Oricat de adecvate ar fi frustrarile personale la realitatile istorice ale Bucurestiului interbelic, auto-cenzura (mai curand mimata, decat exercitiu al ratiunii dominante) nu face altceva decat sa dezvaluie intr-un mod mai subtil strategiile unui imperialism ideologic si imaginativ.

Note